Consultări la Cotroceni. Ce i-a spus Dragnea lui Iohannis

Publicat: 12/04/2016, 11:24

„Au fost abordate câteva subiecte. Primul punct de discuție s-a referit la un pachet de legi, respectiv legea antitrerorism, legea privind cartelele pre-pay și legea privind securitatea cibernetică. Domnul președinte ne-a transmis că primul ministru l-a informat că aceste trei proiecte de legi sunt în în lucru la guvern, urmând să le tarnsmită la Parlament, unde să intre în dezbatere. Noi i-am spus președintelui, îi spunem și premierului că vrem să fim proactivi, în așa fel încât doi colegi de-ai noștri sunt dispuși să participe efectiv și la procesul de elaborare pe care Guvernul îl desfășoară acum pentru aceste legi, pentru a câștiga timp, poate reușim în această sesiune să adoptăm aceste trei legi importante”, a declarat Liviu Dragnea, la finalul discuțiilor cu președintele Iohannis.

El a precizat că Georgian Pop și Sorin Grindeanu ar putea să participe la discuțiile cu guvernul, pe tema celor trei legi.

El a mai spus că al doilea subiect s-a referit la legile importante, precum legea securității naționale, statutul personalului militar și legile privind SIE și SRI.

„Aici s-a propus să se constituie un grup de lucru, o idee pe care noi o susținem. Din partea tuturor partidelor, din partea structurilor și instituțiilor de specialitate. Un grup de lucru care să înceapă să lucreze – nu se poate discuta despre aceste legi importante acum, în această perioadă”, a adăugat Dragnea.

Dragnea a spus că este nevoie de o implicare a partidelor în procesul de elaborare a legilor, întrucât acesta vor ajunge oricum în dezbaterea Parlamentului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Românii sunt obligați să declare. Au termen doar 30 de zile. Statul a impus amenzi
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Asta este o chestie a unui om care gândește atât de pervers". Tavi Colen, motivul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe...
×